Cât o să coste cel mai scump telefon Oppo cu brandul Lamborghini pe el

de: Răzvan Băltărețu
02 08. 2018

Oppo Find X a fost o surpriză plăcută, chiar dacă nu e prea rezistent. Acum e timpul să aflăm ce-i cu acel model Lamborghini scump.

Oppo a venit cu un mecanism glisabil pentru camera foto și alți senzori, fără să facă o crestătură în ecran. Asta a fost marea surpriză pregătită de producător. Apoi, a anunțat Oppo Find X Lamborghini, un model premium cu acest brand exclusivist pe el. Prețul nu e deloc o surpriză.

Versiunea Lamborghini e la precomandă până pe 10 august. Prețul e de 1.500 de dolari și în Europa ar ajunge la circa 1.300 sau 1.500 de euro. Oricum, mult peste majoritatea telefoanelor premium anunțate în 2018 și ceva mai scump decât iPhone X sau Samsung Galaxy Note 9.

Altfel, ca hardware, nu-i nimic de reproșat. E un telefon cu ecran de 6,4 inci AMOLED, procesor Qualcomm Snapdragon 845 și 8 GB de memorie RAM. Totodată, are și un încărcător special pentru încărcare rapidă. Super VOOC ar încărca telefonul de la 0 la 100% în doar 30 de minute. Totuși, modelul acesta are o baterie mai mică, de doar 3.400 mAh față de 3.730 mAh.

Oppo Find X Lamborghini e livrat într-o cutie ceva mai premium (dacă îi pasă cuiva), iar spatele telefonului are o textură care imită fibra de carbon. Logo-urile Oppo și Lamborghini sunt aurii.

Ca smartphone, Oppo Find X e un exemplu de inovație chineză, dar nu e un exemplu de telefon care nu replică iPhone X. Astfel, are un sistem 3D de autentificare facială. Dar scapă de crestătură printr-un sistem de glisare. Pe față ai camera foto pentru selfie și autentificare facială, iar pe spate modulul dual (16 și 20 megapixeli). Oppo susține că acest sistem poate fi deschis în 0,5 secunde.

Partea proastă e că, în urma unui test de rezistență, telefonul nu mai e atât de tare. Se îndoaie destul de repede și devine inutilizabil. Dacă calci pe el din greșeală, dacă îl scapi sau dacă îl ții în buzunar și te așezi ai toate șansele să-l distrugi. Dar e în parametri optimi în testele normale de zgârieturi sau de supraîncălzire.